Ansamblul Folcloric Ördögborda din Bălan
. . . Meniu . . .
Pagina principală
Poze
Dansatorii
Ördögborda

Elevenek

Prücskök

Cei care au dansat
Zsengicék
Botorka
Marii batrâni

Activităţi
Folclor
Muzică populară din Ciuc
Textele cântecelor
Portul popular
Dansurile populare
Cladirile
Lasatul secului: [HU] [RO]
Cânepa (ro)
Nunta
FILME
Folclor tiganesc

Relatii, adrese

 



Clubul Copiilor din Balan

- ÖRDÖGBÖRDA NOU!!!

- Fundaţia Culturală Téka

- Asoc.de dans pop.al magh.din România

- Ansamblul Háromszék

- Ansamblul Harghita

- FOLKRÁDIÓ

. . . Lincuri, legături . . .

Geografia României

Caracterizarea Geografică a regiunii

Cercetari Geologice Hasmas

Hochey Club Bălan

Sândominc

 

. . . Altele . . .

Downloads:
Kedvencekhez
Pune la pagini îndrăgiţi 

 

Untitled Document


Înapoi la pagina precedenta!

PORTUL POPULAR FEMEIESC

DIN GHIMEŞ

Judetul Harghita


Zona Ghimeş este o zona aparte a judetului Harghita, cu traditii, datini, dansuri si porturi populare foarte bogate.

Înaintea prezentarii portului popular, însa, se impune o descriere sumara a geografiei regiunii. Zona se afla în partea estica a judetului Harghita, la intersectia paralelei de 46 0 35' cu meridianul de 25 o 58' , dealungul râului Trotus, si pe afluentii acestuia. Zona este alcatuita din comunele Lunca de Sus, Lunca de Mijloc, Faget si Ghimes. Zona are climat subalpin si montan spre submontan, cu diferente de temperatura nu prea ridicate (fata de zona Ciucului), si precipitatii abundente. Modul de viata al oamenilor se leaga de exploatarea forestiera si în principal de cresterea animalelor. Cultura cartofului si a cânepii sunt cele mai raspândite. Se mai cultiva secara, orzul si ovazul. Modul de viata si multitudinea de culturi care-l înconjoara a determinat varietatea mare si bogatia portului din aceasta zona.

În prezentarea de fata vom grupa piesele portului popular dupa materialul de baza, din care se prelucreaza. Costumul femeiesc poate fi confectionat din pânza, din lâna, din piele si /sau postav (lâna). Costumul femeiesc confectionat din pânza este alcatuit din doua piese: camasa si poalele.

Poalele sunt tesute în doua ite cu spata deasa, având latimea de 42-45 cm. Poalele de sarbatoare erau facute din fire de bumbac mercerizat, denumit local “arnici” , sau din fire împletite din cânepa de cea mai buna calitate. Cele purtate erau lucrate din cânepa sau câlti. Poalele sunt croite cu clin din patru latimi, una pentru fata, alta pentru spate si doua utilizate la clinuri. Poalele de sarbatoare erau facute din sase clinuri, iar cele de purtare din patru. Clinurile din partea mai lata se asezau unul lânga celalalt, în asa fel, încât poalele sa se largeasca de la talie în jos. Pâna la raspândirea masinilor de cusut, fiecare costum din pânza era cusut cu mâna în felul urmator: bucatile taiate se asezau una peste cealalta, în asa fel, încât o margine sa ramâna cu un centimetru în afara, pentru ca apoi cu punct de tesut simplu sa fie cusut complet. Partea mai lata au întors-o pe cea îngusta si cu punct de tras le-au fixat în asa fel, încât cusutul a ajuns pe dosul costumului. La mijlocul poalelui deja cusute s-a introdus o ata împletita, din cânepa, cu ajutorul careia le-au prins la talie.Poalele de sarbatoare, lînga tiv, au fost înramate cu ata alba sau galbena, sau decorate cu puncte “pielea gainii”. La marginea poalelor, din loc în loc, s-a pus si dantela.

Camăşile femeieşti din Valea Ghimesului se deosebesc de camasile portului popular maghiar din judet, prin mâneca cusuta la gât, care abia ajunge pâna la talie, si prin faptul ca sunt brodate. La lucratul camasii se folosesc cinci latimi si jumatate de pânza, doua bucati pentru fata, una pentru spate si câte una si un sfert pentru câte o maneca. La marginea camatii se prinde o bucata, lata de o palma, având aceeasi întindere ca si jumatatea latimii pânzei. Sub brat se introduce o pava de forma patratza de 4 cm. Pentru guler, croiesc o bucata din pânza de trei degete latime, corespunzator marimii gâtului. Spatele este mai lung decât fate cu 5-6 cm (de aceea, pt. ca atunci când se apleaca sa nu iasa din catrinta), iar daca nu-i suficienta pânza, se completeaza cu un material diferit, de regula calitativ mai slab. Uneori se întâmpla ca mâneca camasii sa fie confecsionata din giulgiu de pravalie, denumita ”coroana de giulgiu” cu scopul de a iesi broderia cât mai frumoasa. La confectionarea camasii, prima data, se brodeaza mâneca si gulerul. Partile croite se aseaza în asa fel, încât sa porneasca de la gât. Marginile bucatilor din fata si din spate se prind începând de jos în sus, aici lasându-se o portiune de marimea unei palme deschise. La fel se prind si marginile mânecilor de jos în sus, ramânând aceeasi deschidere la partea de sus. O margine a mânecii mse prinde cu fata, cealalta cu spatele. Cusute în acest fel fata, spatele si mâneca alcatuiesc o singura piesa. Bucata rotunda din jurul gâtului se încreteste dupa marimea gâtului. Broderia camasii La camasile portului popular femeiesc din Valea Ghimesului mânecile si gulerul sunt brodate. Referindu-ne la mâneci, acestea au trei feluri de ornamente: la jumatatea lungimii se afla o cusatura orizontala lata de 3-5 cm, denumita "pana peste cot" ; marginea mânecii se încreteste si se coase cu "lânceti", de care apoi se prinde jur, împrejur "volanul" luând asfel un aspect foarte frumos. Una dintre cele mai frumoase si originale podoabe este cusatura „penei peste cot”. De spendoarea acestui ornament se leaga gulerul cusut cu pana peste cot si volanul. Dintre diversele modele de cusatura cu pana peste cot din Valea Ghimesului distingem în mod deosebit doua : geometrice si florale. De la originalitatea tehnicii de cusut provine denumirea cusaturilor geometrice locale de "punctul pe dos". Modelul consta în romburi concentrice legate între ele. Decoratia introdusa în spatiul dintre romburi da de cele mai multe ori numele cusaturii penei peste cot: "furculita" , "steluta" , "zeluta" si "cârlig". Rândul penei peste cot este realizat la latimea modelului cu "punctul de tesut simplu" al firelor numarate. Atât numerotarea cât si împunsatura se fac pe dosul materialului. Pe ac se ia deodata un rând, iar dupa executarea lui în diagonala, împunsatura se întoarce si se continua apoi brodatul în sens invers. Ornamentica mânecii camasii - volanase. În mod normal "pana peste cot" hotareste volanasele. Daca modelul de la început este geometric, atunci volanasul e la fel, daca motivul este floral, atunci si el devine floral. Se lucreaza, deasemenea, cu aceeasi culoare si tehnica de cusut, cu singura deosebire, ca marimea penei peste cot este numai jumatate la volanas, iar modelul la sfârsit este ornat cu ciucuri. A treia podoaba a camasii este "lâncetul". Acesta este format din încretiturile gâtului cusute întotdeauna cu motive geometrice. Încretiturile volanului se executa prin împunsatura cu acul a firelor numarate (doua fire sus, doua jos). Dupa realizarea împunsaturii dealungul largimii mânecii se trage firul pentru a se forma încretiturile. Sub încretituri, pe dosul materialului se coase un rând cu punctul "ocolul" , care prin tragerea sa duce la dublarea încretiturilor si la fixarea lor. Valurile încretiturilor servesc ca volanul si volanasele de la mâna sa stea frumos distantate, si cute. Dupa executarea încretiturilor, partea din fata a camasii se coase cu lânceti de fire colorate. Lâncetul este alcatuit din cinci pîna la noua rânduri, denumirile motivelor fiind asemanatoare motivelor "oualor de paste" si a gulerelor barbatesti, purtând numele de "limba cucului", "forma sarpelui" etc.

Hainele de lâna . Piesele de deasupra celor din pânza se lucreaza din lâna turcana. Lâna spalata asemanator cânepei se clasifica dupa calitatea firelor. Din lâna scarmanata la darac se trag firele lungi si subtiri, denumite "par", dupa extragerea lor ramânând lâna propriu-zisa. Firele "parului" de lâna se împletesc la un loc 4-5, subtire si din ele se lucreaza apoi catrinta, brâul, brânetul, ciucurele, firul rasucit pentru brodat si snurul împletit. „Parul” din lâna nu prea se foloseste la culoarea naturala, ci se vopseste în negru, rosu, galben sau verde. Tesatura facuta din acesta se utilizeaza fara piuare. De altfel, sumanul, gluga, si traista se lucreaza din postavul tesut din lâna dupa presarea lui la piua.

Una din cele mai valoroase piese din lâna a costumelor este catrinţa, facuta dintr-un fir foarte subtire din lâna. "Părul" de lâna este în majoritate vopsit în negru cu sulfat de cupru sau cu coaja de arin si numai o parte mai mica, în rosu, verde si galben cu vopsele chimiale. Urzeala catrintei este alcatuita din fire negre si tesuta în patru ite. Latimea variaza de la 75 cm la 110 cm (depinde de înaltimea femeii pt. care se confectioneaza). La ambele margini ale catrintei s-a introdus o dunga rosie de 3 cm, încadrata cu 5-6 fire rosii si galbene. Aceasta dunga, denumita si "bata" în afara de rolul ornamental pe care-l are, întăreste catrinta atât la brâu cât si la partea de jos. Bata este mai groasa decât interiorul catrintei, întrucât pâna când se introduce în dintele de spata 4-5 fire însirate unu lânga celalalt, pentru ea se baga 6-7 fire. Un mod asemanator de tesut îl întâlnim si la ceangaii din Moldova, în special la tesaturile care sunt folosite fara piuare. Catrinta are o ornamentica cu vârste realizate cu ajutorul "punctului de tras", la fel si ca în zona Trei Scaune, tesatura având dungi întrerupte cu fire. Catrintele se deosebesc dupa forma dungilor, constitutia femeilor, forma dungilor cu fire de metalsau cu ata galbena, cu "rude mici" si cu "floricele". Modelele cu linii mici au de regula dungi rosii, verzi, galbene si mai rar albastre. Dupa doua trei împunsaturi culorile se schimba, întorcându-se la 4-5 cm distanta, o dunga lata de unu, unu si jumatate cm, dintr-o singura culoare. Tonalitatea culorii este mai închisa spre negru. Catrinta se tese în lungime de doi sau doi si jumatate coti (120-130 cm) iar la mijloc, la 30-35 cm distanta se trage complet în negru. De fapt aceasta parte constituie fundul catrinţei. Dupa ce s-a terminat de tesut, se taie si apoi marginile se tivesc, iar la partea de jos se coase cu snur din fire de lâna împletite. Catrintele de sarbatoare ca si cele de purtare sunt la fel, cu deosebire ca cele noi se îmbraca la sarbatori, iar cele vechi în tot cursul saptamânii (zilele lucratoare). Când se marita fata primea 10-12 catrinte, acestea ca si camasile înnoindu-se permanent. Pe parcursul unui an catrinta se foloseste.

Portul popular se completeaza cu " brâul" si " brânetul ". Amândoua piesele sunt facute din lâna, având o lungime de 3m. Brâul are o latime de 15-18 cm si se tese din par de lâna în patru ite. De obicei firele se nadavesc în dungi, iar la unu - unu si jumatate cm latime se schimba între ele culorile rosu, verde si galben. Capetele brâului sunt tesute în dungi de cca. 70-80 cm, iar mijlocul cu o singura culoare, de unde rezulta ca la capete este patrat iar centrul în dungi. Brânetul are aspectul unei funde late de 3 cm folosind la prinderea pe corp a catrintei. De cele mai multe ori este tesut în dungi cu doua ite fara spata. Spata înlocuieste vatalele având 30-40 cm lungime, asemanator fuscelului folosit la tesutul lâncetilor. Brânetul este tesut cu lânceti si ornamentat cu motive geometrice sau florale. Între modele se constata deosebiri si anume ca fata de „tesatura cu alesatura” din bumbac, motivul se formeaza din " urzeala". Brânetul tesut în patru ite are modelul „dintelui de lup” a carui baza e formata din fire de diferite culori introduse spata si batute apoi cu o singura culoare. Nici el nu se lucreaza în întregime si pentru ca sa nu se desfaca, la fel ca la brâu, se lasa libera o parte din urzeala. Mai demult era ornamentat prin tehnica florala a "alesaturii cu ac de cusut", mai recent însa locul "alesaturii cu ac de cusut" se brodeaza cu flori. Într-o garderoba exista 10-12 bucati, unul putând fi folosit timp de 20-25 de ani.

Piesele din piele . Peste camasa se îmbraca bundita . Bunditele sunt lucrate din piele de oaie sau miel de catre blanarii locali. Fiecare piesa în parte se croieste dupa modelul taiat anterior din hârtie, schimbându-se atât la gât cât si la taietura mânecii dupa talia si constitutia fizica a clientului. În componenta bunditei intra urmatoarele parti: pieptul, spatele si clinurile. Femeile poarta bundite deschise dinainte, acesta având brodate atât fata cât si clinurile, spatele ramânând alb. Blanarul, dupa desenul bunditei realizat în prealabil, o brodeaza cu lâna, cu horoampa si cu ata de matase. Tehnica de lucru se începe în primul rând cu desenarea liniilor de baza, apoi se realizeaza ornamentul cu modele geometrice si florale. Bunditele vechi ca si camasile au modele geometrice iar mult mai târziu apar motivele florale cu structura geometrica. Spre deosebire de bundita barbateasca pe cea femeiasca întâlnim rar flori naturalistice. Motivul de forma a „trei ramuri” ca si snurul de pe margine cu care au ornamentat fata si clinurile sunt cele mai vechi. Bunditele de sarbatoare erau bogat împodobite, iar cele de purtare mult mai sarace. O femeie avea trei bucati, dintre care una de sarbatoare si doua de purtat. În sezonul rece, odata cu bundita se iau si mânecile cu ham . Cele doua mâneci sunt croite din postav , legându-se la spate cu hamul, iar în fata cu nasturi. La confectionarea mânecilor cu ham de sarbatoare s-a folosit postavul în carouri rosii si albastre, cumparat din pravalie. Femeile înstarite purtau cojocul din piele de oaie cu fond alb, croit drept, modest ornamentat lânga nasturi si piept, împodobit cu câte o floare. Mai nou bundita rosie a luat locul în portul de fiecare zi al bunditei si cojocului. Hainele de postav Iarna sau în oricare anotimp când este rece, peste bundita se ia sumanul din postav. Postavul este tesut din lâna neagra în patru ite. Pentru sumanul de sarbatoare se foloseste lâne de noaten (oaie de un an). Dupa piuare, sumanul este croit din patru latimi de postav, taiate drept, exceptie face numai taietura de la gât. Sumanul este prins în fata cu ajutorul urechiuselor si al nasturilor. Snurul sarat este împletit din cinci suvite din “par” de lâna, vopsit negru si folosit în acelas timp la împodobirea îmbracamintei. Partea de jos a sumanului si buzunarele sunt ornamentate cu snur, iar sub decoratia buzunarului se introduc panglici de culori diferite (rosii, verzi, albastre). Daca camasa si poalele puteau fi lucrate de orice femeie, sumanul în schimb nu. De aceea o asemenea ocupatie avea cea mai talentata femeie, denumita si “croitoresa” de sumane, care lucra asemenea piese pentru toti cei care o solicitau. Femeile aveau trei sumane, doua pentru sarbatoare si unul de purtat. Pâna la etatea de 40 de ani ele umblau cu sumanul frumos ornamentat cu snur si panglici, dupa aceea, între 40-60 de ani, ramâneau afara panglicile pentru ca dupa 60 de ani, ornamentul sa lipseasca (adica nici snur si nici panglici). Sumanul se spala foarte rar si numai atunci când era tare murdar se înmuia în apa cu usuc, dupa care apoi se clatea.

Încaltamintea: Pâna în anii '50 a secolului XX.-lea femeile foloseau drept încălţaminte opincile. Pe laba piciorului ele au înfăşurat obielele, iar pe tibie un postav alb care era apoi legat strâns cu nojitele. Pe lânga opinci au folosit bocanci, ghete iar mai târziu pantofi. Puţine femei au avut cizme, din acestea o singura pereche, care dura toata viata. Partea mai tare de sus a cizmei era ornamentata la gura cu pile rosie. Încaltamintea purtata în timpul verii se numea "botoşi". “Botoşii” erau croşetati din mai multe fire groase de lâna răsucite si erau tălpuiţi cu postav. Acest cuvânt botosi, este amintit în Dictionarul etimologic din 1736 si 1800 cu întelesul de "ciorap de lână" si de pâslă.

 

ördögborda.hu - copyright 2017 - all rights reserved- created by AE